DDD
RO EN

INTERVENȚIA CONSILIERULUI DE STAT LÁSZLÓ BORBÉLY ÎN CADRUL CELEI DE-A 19-A ÎNTÂLNIRI A PUNCTELOR FOCALE OECD

Luni, 30 martie 2020

România face pași hotărâți în vederea asigurării coerenței politicilor publice ca instrument pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Am început deja să construim solid pe baza recomandărilor OECD.

Cadrul instituțional format din Comitetul Interdepartamental, Consiliul Consultativ și Nucleele de dezvoltare durabilă reprezintă unul dintre exemplele ilustrative în acest sens. Mai mult, Planul de acțiune, Codul Român al Sustenabilității și alte elemente pe care le vom dezvolta prin proiectul POCA vor aduce cu siguranță un plus pentru asigurarea coerenței politicilor și pentru implementarea Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă. De asemenea, continuăm să jucăm un rol important și la nivel internațional.

România este printre inițiatoarele unui hub global care să faciliteze cooperare inter-statală și schimbul de bune practici. Ne propunem să contribuim în perioada următoare la dezvoltarea acestuia astfel încât să vină în întâmpinarea nevoilor cât mai multor state. Așa cum am mai spus, suntem determinați, ca în spiritul Agendei 2030, să promovăm solidaritatea, partneriatele și cooperare penru găsirea celor mai bune soluții, mai ales în situația dificilă în care ne aflăm.

Folosim cookies pentru a vă furniza o experiență de navigare cât mai plăcută și a personaliza serviciile web pe care vi le oferim.

Confirmând "Da, accept", vă exprimați consimțământul privind condițiile de utilizare. În orice moment al navigării, vă puteți configura preferințele, accesând "Setări cookies".

Setări cookies