DDD

Guvernul fără PETuri

 Am făcut un mare pas către un #GuvernFaraPETuri. Partenerii noștri de la Asociația Centrul European de Resurse Pentru Sustenabilitate au instalat la sediul Secretariatul General al Guvernului un filtru performant pentru ultrapurificarea şi condiționarea apei. Astfel accesul la apă curată și de bună calitate este garantat printr-o simplă apăsare de buton.

 În doar 2 zile s-au consumat peste 60 L de apă, ceea ce înseamnă o reducere de 120 de PETuri de 0,5 L și o economie de aproximativ 600 Lei. Într-o lună, estimăm că numărul de PETuri va scădea cu 4000 și aproximativ 20.000 RON vor fi economisiți

 Efectele sunt foarte bune și pentru mediu, în condițiile în care se reduce și amprenta de carbon asociată transportului și logisticii care ține de comercializarea apei. Emisiile de carbon sunt cu 10.000 kg mai puțin într-un singur an. În ceea ce privește costurile, această instalație a fost donată, dar merită explorată idea de a încuraja, inclusiv prin scheme de sprijin, amplasarea unor astfel de filtre în mai multe instituții publice. Investiția se amortizează în timp relativ scurt.

 Îi mulțumim domnului secretar general Abrudean Mircea pentru că a dat curs solicitării de a monta această instalație și de a continua discuțiile pentru a avea mai multe #InstitutiiPubliceFaraPETuri.


Subiecte corelate

Setări cookies