Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a finalizat al doilea Raport Național Voluntar privind implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.
Raportul a fost coordonat la nivel național de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și transmis către Forumul Politic de Nivel Înalt pentru Dezvoltare Durabilă (HLPF) al ONU. Acesta va fi prezentat în cadrul sesiunii HLPF 2023, în data de 17 iulie, la New York.
Analizele Institutului Național de Statistică dezvăluie că România se află la un nivel de implementare de 62,1% în ceea ce privește atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Trebuie să depunem eforturi susținute, în continuare, pentru a implementa cu succes Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030.
Evaluarea națională este rezultatul colaborării dintre Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, ministere, autorități publice centrale și locale, mediul universitar, instituții de cercetare-dezvoltare, patronate, sindicate, sectorul privat, ONG-uri și alte organizații ale societății civile. Contribuția fiecăruia a fost esențială în finalizarea cu succes a acestui raport de țară.