Conferința anuală din 2024 a Rețelei Europene pentru Devoltare Durabilă a fost organizată în perioada 5-6 iunie la Bruxelles, în parteneriat cu Institutul Federal pentru Dezvoltare Durabilă al Belgiei și Comitetul Economic și Social al Uniunii Europene. Miza a fost una ridicată, având în vedere faptul că Belgia deține președinția Consiliului Uniunii Europene și pregătește în acest moment mai multe recomandări pentru următoarea Comisie Europeană pe zona de sustenabilitate și tranziție verde.
A doua zi a conferinței anuale a European Sustainable Development Network (ESDN), care se desfășoară în inima Europei, la Bruxelles. a fost deschisă astăzi de coordonatorul Departamentului, în calitate de președinte al organizației,
ESDN are peste 20 de ani de activitate, ceea ce demonstrează viziune și experiență în a acumula și disemina bune practici pe zona administrației publice pentru dezvoltare durabilă. Tema principală sub care se desfășoară lucrările din acest an este: “Upgrading Europe: Building Transformative Policies to Reach the Sustainable Development Goals”.
Am fost onorați la eveniment cu prezența Comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, președintele Comitetului Economic si Social European, Oliver Röpke, dar si președintele grupului de lucru pe dezvoltare durabila al Consiliului UE, Wim Schaerlaekens Aceștia au punctat atat reușitele Uniunii Europene în propagarea dezvoltării durabile în întreaga lume, importanța organizațiilor societății civile în promovarea intereselor publicului larg în ceea ce privește Agenda 2030, dar și nevoi comunitare care deocamdată nu sunt îndeplinite și care necesită atenție suplimentară.
Conferința s-a încheiat cu două spații de schimb de experiență, fiecare cu 11 mese diferite despre experiențe de bune practici din partea guvernelor, pe de o parte, și a părților interesate non-guvernamentale, pe de altă parte. ESDN va publica, de asemenea, o Notă de Politică Publică cu principalele rezultate ale conferinței. Urmăriți pe site-ul ESDN și rețelele sociale. Prezentările din cadrul conferinței vor fi, de asemenea, încărcate curând pe site-ul ESDN.