DDD
RO EN

90% dintre români spun că protecția mediului este importantă

Miercuri, 4 martie 2020

Aproape 90% dintre români spun că protecția mediului este importantă pentru ei, conform celui mai recent Eurobarometru. De asemenea, respondenții dinRomânia au identificat poluarea (aerului, solului, apelor) ca cea mai importantă problemă de mediu. Procentele sunt apropiate de media UE. Pe de altă parte, se observă că sub o treime dintre respondenți au declarat că întreprind acțiuni care ar putea ajuta la combaterea poluării – spre exemplu colectarea selectivă a deșeurilor. Acest lucru se întâmplă, din păcate, și din cauza faptului că nu toate județele oferă instrumente, precum sisteme integrate de management al deșeurilor, care să încurajeze și să faciliteze aceste moduri de acțiune. Autoritățile sunt datoare să vină în întâmpinarea nevoilor exprimate de cetățeni. Datele arată clar că oamenii așteaptă acțiuni instituționale astfel încât poluarea să nu le afecteze sănătatea. În același timp, este evident că trebuie să încurajăm o implicare activă a cetățenilor. Acțiunile de promovare și de conștientizare privind o viață durabilă sunt prin urmare deosebit de importante. Vom continua așadar popularizarea Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă astfel încât să angrenăm cât mai mulți oameni în eforturile de a construi o societate sustenabilă. Mai multe informații la acest link

Folosim cookies pentru a vă furniza o experiență de navigare cât mai plăcută și a personaliza serviciile web pe care vi le oferim.

Confirmând "Da, accept", vă exprimați consimțământul privind condițiile de utilizare. În orice moment al navigării, vă puteți configura preferințele, accesând "Setări cookies".

Setări cookies